În desfăşurarea considerabilului proces de reintegrare a Bisericii în societate, cu binecuvântarea lui Dumnezeu pogorâtă asupra Bisericii şi a Neamului Românesc şi Ortodox şi sub oblăduirea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în anul 1996 se începe o nouă formă de misiune pastorală, care are în vedere asigurarea asistenţei religioase pentru deficienţii de auz din România şi Diaspora.
S-a avut în vedere faptul că dacă surdul este semenul nostru, ca orice alt om de pe faţa pământului, asta înseamnând că el trebuie să se afle lângă noi în Sfânta Biserică şi să participe cu noi la comuniunea cu Hristos. Deficienţa fizică, de orice fel, nu este un motiv de marginalizare, ci numai abaterile morale şi doctrinale sunt obstacole în calea mântuirii. Contactul surdo-muţilor cu Biserica, până în anul 1996, s-a făcut netranspuse în limbaj mimico-gestual numai la solicitarea acestora cu privire la oficierea Tainelor şi ierurgiilor legate de împrejurările speciale din viaţa omului (naştere, căsătorie, moarte), în virtutea practicii adânc înrădăcinate în tradiţiile poporului român.