- Elemente gestuale în Sfânta Scriptură: semnele lui Dumnezeu
În Sfânta Scriptură, modalităţile pe care Dumnezeu le alege pentru a comunica cu oamenii, pentru a Se revela sunt foarte diverse şi îndeplinesc acelaşi scop: unirea creatului cu Creatorul. Sunt trei moduri de revelare a lui Dumnezeu: prin fenomenele naturii, prin vorbire directă şi prin acte supranaturale. Dumnezeu Se face cunoscut din însuşi faptul că a creat lumea şi pe om. Conţinutul revelaţiei naturale este cosmosul şi omul dotat cu raţiune, cu conştiinţă şi libertate, ultimul fiind nu numai obiect de cunoscut al acestei revelaţii, ci şi subiect al cunoaşterii ei. Lumea are o raţionalitate pentru a fi cunoscută de noi – fiinţe raţionale. De aceea ea trebuie să aibă originea într-o Fiinţă care a urmărit prin crearea lumii – şi urmăreşte prin conservarea ei – cunoaşterea lumii şi prin ea însăşi şi cunoaşterea Ei de către om. Tot ce e obiect raţional este numai mijlocul unui dialog interpersonal. Deci lumea ca obiect nu e numai mijlocul unui dialog de gânduri şi de fapte iubitoare între Persoana raţională supremă şi persoanele raţionale umane, ci şi între acestea însele. Universul poartă marca pe care i-o dă originea sa în Persoana creatoare raţională şi destinaţia sa de a fi mijlocul unui dialog interpersonal dintre acea Persoană şi persoanele umane, în vederea eternizării lor în acea fericire a comuniunii dintre ele.
Prin revelaţia naturală Dumnezeu conduce pe omul care crede în El spre ţinta unirii cu El prin vorbirea indirectă şi prin lucruri, folosindu-Se de diferite împrejurări, probleme, greutăţi, dureri ridicate în faţa acestuia şi de gândurile aduse în conştiinţa lui pentru ca acesta să înainteze spre El prin felul drept de a le face faţă, deci folosindu-Se de ceea ce ţine de natură. Dumnezeu vorbeşte şi lucrează continuu prin lucrurile create şi cârmuite, prin creare de împrejurări mereu noi, prin care cheamă pe fiecare om la împlinirea datoriilor sale faţă de El şi de semenii săi şi răspunde la apelurile omului în fiecare clipă. Lucrurile şi împrejurările acestea sunt tot atâtea cuvinte plasticizate. Dar Dumnezeu vorbeşte fiinţei noastre mai ales prin gândurile ce le naşte în conştiinţa noastră, când vrem să facem ceva sau trebuie să facem ceva; sau când, după ce am făcut ceva rău, ne vorbeşte prin mustrări, prin necazuri şi boli. Prin toate, Dumnezeu ne conduce, ca printr-un dialog continuu, spre desăvârşirea noastră, deschizându-ne perspectiva spre împlinirea sensului existenţei noastre în comunicarea cu Dumnezeu cel infinit. Toate acestea, conform teoriilor comunicării, pot fi numite canale de transmisie sau de dialog.
Pentru a vizualiza cursul în întregime descarcă aici