1. Elemente generale de morfologie a limbajului mimico-gestual

Limbajele semnelor se folosesc de cuvinte individuale, de obicei cunoscute drept semne ale limbajului, care sunt organizate în sisteme gramaticale. Aceste semne pot fi împărţite în elemente formaţionale de gesturi mai mici, după cum şi cuvintele limbii vorbite pot fi divizate în unităţi de sunet regulate. În limbajul mimico-gestual, ca şi în limba vorbită, cuvin­te­le pot fi compuse din mai mult de o unitate de sens. Astfel de compuneri şi com­plexe de semne sunt o parte importantă a resurselor lexicale ale limbajului. Cuvintele lim­ba­ju­lui mimico-gestual sunt organizate în unităţi structurale mai mari, cum ar fi frazele, pro­po­zi­ţiile subordonate şi propoziţiile independente. Aceste unităţi mai mari pot avea o gamă de funcţii diferite, de exemplu exprimarea întrebărilor, negaţiilor, condiţionalelor şi aşa mai departe.

Astfel, deşi limbajele de semne exploatează un mijloc lingvistic diferit de limbajele vorbite, ele folosesc structuri lexicale şi gramaticale asemănătoare. Cu toate acestea, există mai multe caracteristici care, deşi nu sunt unice pentru limbajele prin semne, par să aibă concentrare specială în cadrul structurii limbajului.

În anii recenţi, mai mulţi analişti au sugerat faptul că semnele sunt, de asemenea, organizate secvenţial. Cele mai multe semne pot fi văzute ca secvenţe ale mişcării şi ale elementelor de poziţie a mâinilor[1]. Alţi lingvişti au sugerat că este posibil să se descompună semnele în silabe şi nuclee. Într-un sens mai larg, formalismul şi dezbaterea teoretică din jurul acestei probleme sunt în afara scopului acestei lucrări. Problema mai largă a faptului dacă cuvintele gesticulate au cumva un grad mai mare de simultaneitate decât cuvintele vorbite, încă aşteaptă să fie clarificată. În sfârşit, este clar că există un foarte înalt grad de simultaneitate în cadrul cuvântului-semn.

La nivel morfologic, specialiştii au observat că limbajul mimico-gestual rezistă la procese de segmentare secvenţială cum ar fi afixaţia.[2]

În schimb, prin folosirea dimensiunilor spaţiului şi ale mişcării, un singur semn poate suporta mai multe modificări, rezultând o formă complexă, extrem de elaborată, care exprimă simultan mai multe aspecte ale înţelesului. De exemplu, semnul pentru cuvântul grijă, care se efectuează cu degetele răsfirate, mişcându-se neuniform, în dreptul tâmplelor, arată şi efectele grijii, adică împrăştierea şi confuzia minţii. Unele lucrări despre formarea cuvintelor din limbajul mimico-gestual[3] sugerează că acesta poate exploata un proces de compunere simultană, imposibil în mod firesc în cadrul limbajelor vorbite. Cu toate acestea, structurarea liniară şi secvenţială nu lipseşte în totalitate.

 

 

 

Pentru a vizualiza cursul în întregime descarcă aici