Argumentarea şi execuţia gestului
Din tradiţia bisericească, degetul mare este alocat lui Dumnezeu-Tatăl. În poziţia în care este desprins de restul degetelor strânse în pumn, identificăm forma dactilemei A din limbajul mimico-gestual românesc şi, totodată, similitudinea cu alfa grecesc, Începutul. Tot din tradiţia bisericească, ştim că rostim cuvântul Tatăl având mâna pe frunte. Aceste două secvenţe, dacă le executăm cu mâna dreaptă aflată în dactilema A, la care adăugăm dimensiunea celestă, similară exprimării dumnezeirii, rezultă semnul Tatăl din Ceruri, alocat lui Dumnezeu-Tatăl. Iată cum, cu ajutorul lui Dumnezeu, am recuperat un prim gest care se afla în uzanţa Bisericii dintru începuturi.
În momentul iniţial al formării gestului, mâna dreaptă, în forma dactilemei A, atinge cu degetul cel mare mijlocul frunţii. Din această poziţie, va efectua o mişcare ascendentă către exterior dreapta, după care va realiza o mişcare circulară în plan orizontal, în sensul invers acelor de ceasornic. Privirea deţine un rol important în efectuarea acestui semn, urmărind direcţia de mişcare a mâinii. Gestul poate fi însoţit de mimarea cuvântului Tatăl.
Ținând seama de aceste aspecte, punerea în practică a elementelor exegetice și simbolistice, am analizat și ne-am documentat în privința unei temeinice argumentări a exprimări în gesturi sacre pe înțelesul surzilor din România, a texului Sfintei Liturghii. În același timp a fost realizată o analiză care face referire la asemănarea semanticogramaticală a celor două limbaje: religios romănesc și mimico-gestual liturgic românesc.
Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute.
Pentru a vizualiza cartea în întregime descarcă aici