- Originile limbajului mimico-gestual american
Aşa cum şi numele o spune, acest limbaj mimico-gestual (ASL) este un produs al culturii nord-americane. Deşi utilizarea sa este concentrată în zona Statelor Unite, limbajul mimico-gestual american este folosit şi în alte părţi ale lumii cum ar fi Canada, Africa, şi Filipine. Este de notat şi faptul că nu există un limbaj mimico-gestual universal, nici o limbă unică internaţională. Orice ţară sau altă zonă geografică cu o comunitate considerabilă a deficienţilor de auz poate avea unul sau mai multe limbaje mimico-gestuale proprii. Prima menţiune oficială a unui caz de deficienţă de auz în registrele Statelor Unite apare în sec. al XVIII-lea ca urmare a căsătoriei lui Thomas Bolling cu vara sa primară, un lucru des întâlnit pe vremea aceea. Familia Bolling a avut trei copii născuţi deficienţi şi mai târziu câţiva nepoţi deficienţi. Ei au avut prima iniţiativă de a fonda o mică şcoală pentru cei deficienţi de auz care însă nu a avut o viaţă prea îndelungată. Nici celelalte şcoli fondate mai târziu nu au reuşit să supravieţuiască. Prima şcoală permanentă pentru deficienţii de auz a fost înfiinţată în 1817 în Hartford, Connecticut, pentru a deservi populaţia mereu crescândă a deficienţilor de auz din Statele Unite; acum cunoscută sub titulatura de Şcoala Americană pentru Deficienţii de Auz, ea a fost prima care a primit finanţare guvernamentală. Ea a fost transformată în şcoală internat pentru a putea deservi o cât mai mare regiune geografică. Aici a fost conceput pentru prima dată în Statele Unite ale Americii un limbaj mimico-gestual ca urmare a efortului unui francez deficient de auz, Laurent Clerc, primul profesor-instructor pentru deficienţi de auz.
S-ar putea spune însă că apariţia limbajului mimico-gestual ca mod de comunicare şi instruire a apărut în această şcoală ca urmare a întâmplării. În 1815 un pastor numit Thomas Hopkins Gallaudet, confruntat cu problema pe care o ridica educarea fiicei unui vecin, deficientă de auz, întreprinde o călătorie în Europa pentru a învăţa tehnici de educare a deficienţilor de auz. Dorind să înveţe tehnicile de predare orală folosite în Marea Britanie, el a înţeles că ar trebui să rămână acolo pentru câţiva ani la rând. Din acest motiv şi frustrat de diferenţele conceptuale pe care le avea cu profesorii de acolo, Gallaudet a plecat către o şcoală din Paris unde a fost bine primit şi iniţiat în regulile de folosire ale limbajului mimico-gestual ca metodă de educare a copiilor mici, deficienţii de auz. Cu aceasta ocazie, Gallaudet l-a întâlnit pe Laurent Clerc care a fost de acord să-l însoţească în Statele Unite pentru a preda limbajul semnelor la şcoala din Hartford. Aşa se explică şi faptul că limbajul mimico-gestual american seamănă atât de mult cu cel francez, deosebindu-se atât de mult de cel englez. Este de menţionat şi faptul că limbajul mimico-gestual american a ajuns la un grad de dezvoltare atât de mare, încât a ajuns să cuprindă concepte lingvistice avansate.
Pentru a vizualiza cursul în întregime descarcă aici